CINE SUNTEM
De 7 ani, Asociația Help Autism se implică activ în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism.
Pe lângă activitatea susținută în schimbarea statutului autismului în România, asociația oferă servicii de terapie în cadrul celor 6 centre, 6 parteneriate public – private cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Suceava, Drobeta Turnu-Severin, Dâmbovița – și la domiciliu, defășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și sedințe de consiliere pentru părinți și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA – știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.
ISTORIC
2013-2014
2015-2016
1LEUPEZI este o platformă de atragere de fonduri inițiată de către Asociaţia Help Autism în anul 2014. Prin această activitate de FUNDRAISING asociaţia își propune:
- să susţină servicii gratuite de diagnostic pentru un număr cât mai mare de copii;
- să asigure terapie de recuperare pentru peste 440 de copii cu tulburare de spectru autist (TSA), înscriși în asociație;
- să deschidă noi centre în care să desfăşoare terapie pentru copiii diagnosticaţi cu TSA;
- sa susțină cauzele individuale ale copiilor.
Ce a dus la inițierea campaniei?
În Romania nu se cunoaște, în mod oficial, cifra reală a copiilor ce prezintă semne ale autismului însă studiile arată o incidență alarmantă de 1 din 68 de copii care ar suferi de această tulburare.
Din cauza lipsei de informare, diagnosticarea este de multe ori întarziată, iar intervenția terapeutică la o vârstă cât mai fragedă reprezintă una dintre condițiile esențiale ale recuperării copilului cu autism.
Pentru șanse cât mai mari la recuperare, un copil diagnosticat cu autism are nevoie zilnic de 2 până la 8 ore de terapie iar programele de intervenție pot dura ani de zile, costurile acestei terapii specifice depășind, de cele mai multe ori, veniturile unei familii.