Lucky, cum îi spuneau copiii la grădiniță, a venit în familia noastră, la mai bine de 9 ani după nașterea surorii sale și după două sarcini pierdute din diverse cauze. De la începutul sarcinii, am simtit mereu că el va fi băiatul pe care mi l-am dorit dintotdeauna și că îmi va umple golul din suflet, lăsat de cele două pierderi.

S-a născut la data 11 septembrie 2009, dată cu o importantă semnificație istorică, ce a generat schimbări majore în întreaga lume. Si Lucas a uimit medicul, venind pe lume cu aproximativ două săptămâni înainte de data calculată. În prima noapte, nu a lăsat pe nimeni să doarmă, țipând de foame, lucrul pe care l-a făcut până la vârsta de 3 ani și jumătate, când va începe să mănânce mai rar, noaptea.

După mulți ani de  nopți nedormite, frământări, incertitudini, medici, adică în jurul vârstei de 4 ani și jumătate, la aproximativ 2 luni după diagnosticarea surorii sale cu o malformație cerebrală gravă, a venit și diagnosticul lui Lucas de autism infantil sever.

Am renegat atunci tot ceea ce ține de credință, de divinitate, nu am mai înțeles nimic, nu mai simțeam nimic… Ne-am simțit neputincioși, dezorientați, însă cei dragi și nu numai, ne-au sărit în ajutor, fiecare în felul său și din toată inima. Ne-am întărit și ne luptăm și astăzi, zi de zi, cu tot ceea ce implică afecțiunile copiilor noștri.

După începerea terapiei, Lucas a început să rostească cuvinte noi, să cunoască ceea ce îl înconjoară (familie, prieteni, obiecte), continuând cu pronunțarea timidă a propozițiilor scurte. În acest timp, eu, ca mamă, am lucrat, în paralel, cu terapeuții, deși nu aveam nici un fel de pregătire în acest sens, lăsându-mi în urmă locul de muncă în care investisem 10 ani din viața mea. În momentul de față, îl însoțesc ca ˶umbră˵ la școală, pentru a-l ajuta să se integreze în învățământul de masă.

În ultimii trei ani, viața lui Lucas și a noastră, a familiei, a avut ca repere importante: orele de terapie, grădinița (de 2 ani, școala), kinetoterapia și centrele medicale.

Anul trecut, diagnosticului lui Lucas i s-a mai adăugat  și cel de ADHD, dându-ne o nouă lovitură, peste care am trecut mult mai greu  față de cel inițial.

În Lucas mă regăsesc de foarte multe ori, așa cum eram eu la vârsta copilăriei. El este un copil zburdalnic, foarte interesat de lucrurile noi, poznaș (cred că am cel puțin 5-6 fotografii cu el explorând locuri din casă în care nu îți poți închipui că se poate ascunde un copilaș), prinde repede ceea ce îl interesează, cu o memorie vizuală foarte bună și un viitor meșter.

Deși face progrese, el este departe de a fi un copil tipic. Fiecare noțiune sau abilitate nouă presupune eforturi umane și financiare pe termen lung și  foarte costisitoare.

Iar  costurile sufletesti, ele nu se simt și nu se văd din afară…